Ce este pedagogia 101 (one on one / 1 on 1 / unu la unu / 1 la 1)
Acest blog reprezintă o conversaţie deschisă despre EDUCAŢIE. Despre Educaţie şi societate. Educaţie şi schimbare. Educaţie şi rezolvare de probleme. Educaţie şi civilizaţie. Sau despre tot ce are legătură cu educaţia şi despre tot ceea ce educaţia are legătură cu. De unde începem conversaţia despre educaţie? Nu de la educaţie. De la pedagogie. Ce este PEDAGOGIA? PEDAGOGIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul EDUCAŢIEI.Ce este EDUCAŢIA? Educaţia reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a PERSONALITĂŢII umane.Ce este PERSONALITATEA umană? Ansamblul de MODELE comportamentale (cognitive, afective, actionale) ca moduri de adaptare la realitatea existenţială.Cum se învaţă aceste modele comportamentale? Prin EDUCAŢIE.
Pedagogie101 
În sens larg, ,,strategia” poate fi definită ca fiind o modalitate de desfăşurare şi ameliorare a acţiunilor întreprinse în vederea atingerii unui scop.
Din punctul de vedere al didacticii generale, strategiile de instruire/autoinstruire se pot defini ca sisteme de metode, procedee, mijloace şi forme de organizare a activităţii de instruire/autoinstruire, integrate în structuri operaţionale, care au la bază o viziune sistemică şi care sunt menite să asigure o învăţare activă şi creatoare a cunoştinţelor şi abilităţilor şi să raţionalizeze procesul instruirii.
Caracteristici ale strategiilor de instruire/autoinstruire:
– au caracter normativ, dar nu şi rigiditatea unei reguli sau a unui algoritm de desfăşurare; constituie componenta dinamică şi deschisă a situaţiilor de instruire, caracterizată prin flexibilitate şi elasticitate internă;
– funcţia strategiilor de instruire este de a structura şi modela înlănţuirea situaţiilor de învăţare în care sunt puşi elevii şi de a declanşa la aceştia mecanismele psihologice ale învăţării;
– elementele componente ale strategiilor de instruire alcătuiesc un sistem; între ele se stabilesc conexiuni, interrelaţii şi chiar interdependenţe;
– strategia didactică vizează procesul instruirii în ansamblul său, nu o singură secvenţă de instruire;
– strategiile nu se asimilează cu lecţia, întrucât ele pot fi şi trebuie să fie valorificate nu doar în cadrul lecţiilor şi al activităţilor didactice desfăşurate în clasă, ci în cadrul tuturor tipurilor de activităţi desfăşurate de binomul profesor-elev;
– strategiile au caracter probabilistic, stocastic; există un mare număr de variabile şi subvariabile care intervin în acest proces.
Principiile sunt idei de baza pe care se întemeiaza structura procesului de învatamânt; sunt teze teoretico-practice fundamentale care jaloneaza cursul general al activitatii comune a învatamântului. Ele servesc drept puncte de reper sau linii generale de orientare a modului în care urmeaza sa se organizeze si sa se desfasoare procesul de învatamânt în vedere asigurarii, în vederea atingerii obiectivelor prevazute.
Principiile prevad anumite norme care caracterizeaza aplicarea lor în practica; normele au un înteles mai restrâns, „reguli” de conduita sau prescriptii si instructiuni precise impuse actului de predare-învatare.
Este vorba numai de acele principii norme si reguli care au o relevanta directa pentru procesul de învatamânt, care sunt intim legate de actul predarii si învatarii. Împreuna ele alcatuiesc ace normativitate specifica procesului de învatamânt, esentiale pentru existenta lui si în masura sa-l apropie de functionalitatea optima.
Principiile exprima legitatile structurarii si functionarii procesului de învatamânt. Iar legea nu este altceva decât reflectarea unei legaturi esentiale, necesare si stabile, între diferitele aspecte ale acestui proces, asa cum ar fi urmatoarele dintre:
-participarea activa si însusirea constienta a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor;
-intuitia concret senzoriala si abstractie;
-teorie si practica;
-procesele de progresare, pe calea învatarii si cele de consolidare în memorie;
-caracterul stiintific al învatarii si accesibilitate;
-învatare si întarirea învatarii etc.
În functie de aceste legaturi legice, pe care le reprezinta, s-au putut constitui o serie de principii care au o sfera de aplicare mai mult sau mai putin larga în teoria si practica instruirii. Aceste sunt:
-principiul participarii constiente si active a elevului în procesul de învatamânt;
-principiul caracterului intuitiv al învatamântului;
-principiul legarii teoriei de practica;
-principiul învatamântului sistematic si continuu;
-principiul însusirii temeinice a cunostintelor, priceperilor si deprinderilor;
-principiul accesibilitatii si individualizarii învatamântului;
-principiul asigurarii conexiunii inverse în procesul de învatamânt.